Dacă până acum vorbeam despre hernia de disc făcând referire la persoanele cu vârste între 40-50 de ani, astăzi aceasta afecţiune este întâlnită la persoane din ce în ce mai tinere. Stilul de viaţă preponderent sedentar, neatenţia acordată posturii la birou sau chiar în timpul somnului, acumularea de toxine sau moștenerile genetice sunt toate cauze ale herniei de disc timpurii, pentru care tratamentul standard în cazuri avansate este cel chirurgical. Aproape 90% din populaţie se confruntă cel puţin o dată cu un episod de durere de spate, astfel că incidenta acestei patologii a devenit o problemă recurenta şi de o reală importanţă pentru societatea modernă.
În termeni medicali hernia de disc este o afecţiune prin care o parte din discul intervertebral face presiune pe măduva spinării şi rădăcinile nervoase, ce genereza durere şi sensibilitate musculară. Debutul herniei de disc este adesea marcat de instalarea lombalgiei sau a altfel numitelor dureri de spate.
Tehnologia Nanopulse – procedura minim invaziva cu rezultate spectaculoase
Global Wellness System, Centrul de Recuperare şi Medicină Integrativă, vine în ajutorul celor ce suferă de această afecţiune a sistemului osos cu o nouă abordare holistică şi non-invazivă de recuperare rapidă – dispozitivul PAPIMI, ce funcţionează pe bază de impulsuri electromagnetice ce au o durată foarte scurtă de atac (instantanee), însă sunt foarte puternice.
„PAPIMI™ este un generator de impulsuri electromagnetice ce nu se limitează doar la tratamentul şi recuperarea diverselor afecţiuni, ci este o modalitate extraordinar de eficientă pentru menţinerea stării de sănătate. Suplimentar, îmbunătăţeşte performanta atletică şi a fost validat în mod repetat de cercetările ştiinţifice şi de utilizatorii din întreaga lume drept cel mai puternic şi rapid aparat de tip PEMF cu efect antiinflamator şi antalgic în afecţiunile osteoarticulare, musculo-scheletale, dentare, de recuperare şi fizioterapie de urgenţă mai ales pentru sportivi. În plus PAPIMI este prima opţiune în toate protocoalele oncologice de abordare holistică a afecţiunilor oncologice cu rezultate vizibile şi rapide”, declară Aurelia Dumitru, Director General în cadrul Global Wellness System.
Cum acţionează Papimi în ceea ce priveşte recuperarea în caz de hernie de disc?
Unul din avantajele acestui dispozitiv de impulsuri electromagnetice este faptul că poate creşte nivelul de colagen la nivel intervertebral prin reducerea acidului adelinic. Totodată, prin emiterea undelor electromagnetice are rol în îmbunătăţirea procesului de osificare. În plus, se bazează pe impulsuri magnetice unice, care intensifică potenţialul celular prin creşterea permeabilităţii ionilor, prin urmare, îmbunătăţeşte transferul de energie către celule având ca rezultat reabilitarea totală şi îmbunătăţirea funcţionării normale a corpului. Secretul succesului constă în caracteristicile impulsurilor magnetice emise, care au o durată foarte scurtă de atac (instantanee), însă sunt foarte puternice şi astfel se atinge efectul la un nivel cât mai profund al ţesuturilor.
„Sfatul nostru este să nu aşteptaţi până când durerea coboară spre membrele inferioare pentru că atunci tratamentul nu mai intra în sfera medicinei non-invazive, fără bisturiu, aceasta fiind o formă avansată de hernie de disc. Acţiunea dispozitivelor PEMF s-a concentrat asupra sănătăţii muşchilor, nervilor, tendoanelor, ligamentelor şi cartilajului, pe reducerea durerii, scăderea inflamaţiei şi instituirea regenerării celulare”, adăugă Aurelia Dumitru.
Cât durează tratamentul?
În funcţie de puterea dispozitivului tratamentul poate dura de la trei minute la 45 de minute şi chiar ore (în cazul bolilor degenerative). Sunt necesare minim 10-15 şedinţe pentru majoritatea afecţiunilor, cu excepţia protocoalelor în afecţiunile oncologice 20 zile/ luna timp de 3-6 luni după caz.
Operarea dispozitivului PAPIMI este absolut sigură atât pentru pacient cât şi pentru utilizator. Mai mult decât atât, aplicaţia este uşoară, neinvaziva, nedureroasă, putând fi aplicată pe haine şi având restricţii minime, iar temperatura ţesutului expus nu creşte. A se nota faptul că după 20 de ani de utilizare nu s-au înregistrat efecte adverse ale aplicaţiei câmpului magnetic iar rezultatele au fost numai pozitive. Impulsurile electromagnetice generate de dispoziti nu tratează doar simptomele, ci acţionează la nivel celular asupra cauzei care generează problemă de sănătate. Orice tratament cu acest dispozitiv este personalizat şi se desfăşoară pe etape.
Pentru programări la Global Wellness System sunaţi la +4(0)31 226.12.00 şi intraţi pe site www.gwsconcept.ro pentru informaţii suplimentare.
Centrul de Recuperare şi Medicină Integrativă Global Wellness System a fost înfiinţat în anul 2014 ca o necesitate a medicinei moderne integrative, medicină în care accentul se pune în primul rând pe acţiunile terapeutice efectuate dintr-un stadiu cât mai incipient al simptomatologiei. Serviciile oferite, îmbină medicină complementară cu medicina alopată, şi au în vedere evaluarea completă a stării de sănătate prin metode neinvazive, precum şi protocoale de tratament personalizate cu produse şi tehnologii neinvazive, de cea mai bună calitate şi de ultima generaţie, inovative.
Se poate face tratament si cu trimitere de la medicul de familie ptr lombosciatica?.Va multumesc.